Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
În spatele devenirii unui jucător de tenis se țes povești cu miile. Story‑uri care se centrează pe puncte forte precum rezistență de android cu circuite perfecte, echilibru mental pasat de vocea antrenorului cu păr alb sau a psihologului care transformă orice rictus în zâmbet. Dar și pe talent și îndemânare. Din toate aceste scântei nu poate lipsi însă elementul care întreține focul pasiunii până la vârsta în care pasiunea se transformă în meserie. Și meseria în generator de resurse financiare necesare pentru ca flacăra să capete o altă formă. Forma unei provocări. A unei întreceri continue. Cu adversari sau cu tine însuți. Forma unui progres continuu aducător de faimă și de combustibilul care reaprinde focul. Banii. Un subiect despre care sportivii vorbesc de la rar spre foarte rar. O temă tabu pe care unul dintre puștii de perspectivă ai sportului românesc a acceptat să o abordeze pentru ProSport. Patrick Ciorcilă are doar 17 ani și își amestecă visurile în termobag numai cu lungul de linie. Pentru că planul său e pe termen lung. S-a înșurubat doar pentru moment pe locul 589 ATP și e considerat unul dintre cei mai talentați tineri ai tenisului românesc. Clujeanul s-a aflat și pe pozița 539 în ierarhia mondială în 2014 și a reușit să impresioneze cu un joc estetic, alimentat de plăcerea cu care practică sportul alb, despre care vorbește însuflețit cu fiecare ocazie. Ultima ispravă? A intrat pe tabloul principal de la Năstase-Țiriac Trophy, datorită unui wild-card, și a simțit că atinge cerul cu creștetul capului. L-a condus pe ucraineanul Serghei Stakhovsky (92 ATP) cu 6-2, cedând în final, cu 2-6, 6-2, 6-1. O lecție pe care și-a pus-o în buzunarul secret al genții, un meci ce-l alimentează cu o nouă doză de ambiție.
Patrick se identifică acum cu un jucător de perspectivă, însă a ajuns la acest nivel printr-o cascadă de sacrificii. Poate fi percepută drept povestea clasică a copilului care asortează de mic albul echipamentului cu praful roșu lipit de tibii. Părinții săi au dispus de resurse financiare pentru a-l susține, chiar și de un club de tenis. Tatăl său, Horia Ciorcilă, este unul dintre fondatorii și actualul președinte al Băncii Transilvania. Dar ce se întâmplă cu ceilalți tineri români, cei care nu dispun de fonduri pentru a se deplasa la turnee? Patrick Ciorcilă, un sportiv care a trecut într-un timp foarte scurt prin toate etapele pe care marea performanță din tenisul mondial le cere, explică toate cheltuielile la care părinții lui au fost supuși să recurgă de când a început să joace tenis, la vârsta de 5 ani (terenuri de închiriat, echipament sau rachete): „Sumele cheltuite erau mici la început, așa cum e și normal la o vârstă fragedă. Bineînțeles, pe măsură ce am crescut și am ajuns să merg la turnee, undeva la vârsta de 7 ani, sumele au ajuns la alt nivel. Apoi, am întâmpinat o altă etapă la 12 ani, atunci când am început să călătoresc în străinătate, pentru a merge la competițiile de juniori de acolo”. Orice detaliu, decisiv pentru un jucător de tenis, de la pantofi și până la rachete se poate transforma la un moment dat în schimbător de viteze: „E important să dispui de cele mai bune condiții, atât în ceea ce privește terenurile de antrenament, sala de forță, cât și materialele pentru joc. Obții un mare plus pentru cariera ta, dacă nu îți lipsește nimic din necesitățile din ziua de astăzi. La ce concurență întâlnim acum, mai ales dacă vorbim de nivelul la care se joacă, echipamentul, de la pantofi și până la rachete, poate face clar diferența”.
70.000 – 80.000 de euro cheltuiți pe an, la doar 15 ani Trecerea de la juniori la seniori reprezintă o adevărată gaură financiară. Iar scara de salvare pare ascunsă tot într-un cotlon care duce spre seiful cu bani. Deplasările la turneele de pe întreg globul au început să devină o obligație, în încercarea de a avansa în clasament: „La 15 ani am decis să nu mai joc la juniori și să intru în circuitul profesionist ATP. De atunci, evoluez doar la turnee Futures, Challenger si câteva competiții ATP 250. În ultimii 5 ani am călătorit în 44 de țări, costurile ridicându-se la câteva zeci de mii de euro pe an. 70.000 – 80.000″.
Nu ai bani, te pierzi în clasament, dar și „pe drum” În tenis, la categoriile mici de vârstă abandonul nu e un termen folosit rar. Și nu abandonul de pe terenul propriu-zis. Abandonul de pe terenul performanței. Cauzele? Tot situațiile financiare. Patrick continuă: „Da. Foarte mulți jucători abandonează tenisul din această cauză. Cunosc mulți tenismeni care nu și-au mai permis să meargă la turnee și s-au pierdut pe drum”. Totuși, nu termenul financiar reprezintă cel mai important atu pentru a ajunge în topul mondial: „Cel mai important e să ai dorința și plăcerea de a juca tenis, dar și motivația de a depune un efort constant. Însă, este esențial să ai parte de condițiile minime, pentru a-ți crea o perspectivă asupra viitorului tău ca jucător”, e unghiul de abordare al lui Ciorcilă.
400 de euro pentru o semifinală. Prea puțin pentru a acoperi masa și cazarea În cei trei ani la profesioniști, Ciorcilă a mers în cea mai mare parte a timpului la turnee de tip Futures, la fel ca și majoritatea tinerilor români, strângând 12.000 de dolari din premii, în toată cariera. Competițiile din această categorie se situează pe locul al șaselea pe o scară valorică, după Grand Slam-uri, turnee Masters, turnee ATP 500, turnee ATP 250 și turnee Challenger. În principiu, la Futures participă jucătorii care nu se regăsesc în Top 200 mondial, și în același timp, cei care se află pe minus cu conturile bancare. De ce? „Premiile la turneele Futures mi se par extrem de mici. Ca un exemplu, dacă ajungi într-o semifinală, câștigi undeva la 400 euro, adică nu îți poți acoperi nici cazarea sau costurile de la acel turneu. În opinia mea, premiile ating un nivel prea mare la tenismenii de top și unul prea mic la restul. Din acest motiv renunță cei mai mulți, fiindu-le extrem de greu să se descurce”.
Ajungi în Top 150, îți scoți banii investiți „Astfel, cheltuielile sunt mult mai mari decât premiile pe care le-am câștigat. Doar dacă ajungi in primii 150, să zicem, îți poți acoperi cheltuielile cu valoarea câștigurilor”. Pentru a reuși să atingă obiectivul propus, Ciorcilă muncește din greu. A făcut primul pas și a luat pulsul turneelor mari, organizatorii de la Năstase-Țiriac Trophy, competiție din seria 250, oferindu-i un bilet gratuit pe tabloul principal de simplu, chiar săptămâna trecută. „Am fost încântat că organizatiorii mi-au oferit acest wild-card și au avut încredere că pot face o figură frumoasă, le mulțumesc pentru asta. A fost o experiență benefică. Am făcut tot ce am putut în acel meci și am reușit să îi iau un set lui Stakhovsky, chiar dacă eu zic că puteam și mai mult. Voi mai evolua în calificări la câteva turnee ATP în acest an și sper să ajung pe un tablou principal, deși îmi va fi foarte greu”.
Patrick a vorbit și despre eforturile pe care părinții săi le fac pentru a ajuta tenisul, dar și despre experiențele care l-au ajutat ca junior, cum ar fi meciurile disputate la academiile din SUA: „Părinții mei au investit în construcția unui club de tenis, Winners Tennis Club, la Cluj. Clubul cuprinde 12 terenuri de tenis și, pe lângă turneele de amatori care sunt organizate în fiecare săptămână, clubul are și zeci de copii la inițiere, câțiva juniori de perspectivă și turnee profesioniste. Eu am avut șansa să joc un turneu important de juniori în SUA, la Nick Bolletieri, dar și la Gabriel Trifu, unde am stat două săptămâni în pregatire. Trifu are acolo mulți jucători și m-a ajutat cu acomodarea în SUA, în acele săptămâni. Toate experiențele prin care am trecut până acum cred că m-au ajutat, chiar dacă au fost bune sau mai puțin bune. Pot să învăț din greșeli și să încerc să nu le mai repet pe viitor. Faptul că am călătorit și călătoresc în continuare reprezintă un lucru benefic, pentru că pot învăța din fiecare loc ceva nou”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER